UDMR va semna cu premierul desemnat, Luca Niculescu, un acord de susținere pe șase luni, a declarat liderul formațiunii, Kelemen Hunor.
”Costul energiei a crescut, crește, iar oamenii cei mai vulnerabili au nevoie de ajutorul guvernului. Toate aceste lucruri ne împing în direcția de a vota acest guvern și de a da posibilitatea guvernului condus de Luca Niculescu să facă tot ce crede că e mai bine și, bineînțeles, să arate alternativa la guvernul care a fost demis în mai. Asta este decizia noastră. Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susținere pe șase luni, până în aprilie, până în mai”, a anunțat Kelemen Hunor, în cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Parlamentului.
Liderul UDMR a menționat că acordul este unul ”scurt”, cu prevederi ”simple”, care va fi făcut public după semnare.
”Prevederile sunt extrem de simple. Nu există nimic special, vorbim de rectificare, de buget, de deficit, de acea direcție care trebuie menținută ca să nu intrăm în alte încurcături din punct de vedere al bugetului. Sigur, are două puncte legate de minoritățile etnice, de minoritatea maghiară, privind învățământul și drepturile. Nu scrie acolo nimic altceva decât că se păstrează ceea ce s-a obținut atât în învățământul în limba maternă, cât și în privința celorlalte drepturi”, a spus Kelemen Hunor.
Sursa: AGERPRES



