Kenya cere ca Regele Charles al III-lea trebuie să prezinte „scuze publice fără echivoc” pentru perioada colonială de până în anii ’60

Regele Charles al III-lea trebuie să prezinte „scuze publice fără echivoc” pentru încălcările drepturilor omului comise în timpul perioadei coloniale din Kenya (1895-1963), a cerut, duminică, Comisia kenyană pentru drepturile omului (KHRC), cu două zile înaintea vizitei de stat pe care suveranul britanic o va întreprinde în această ţară din Africa de Est, informează AFP.

Regele Charles al III-lea şi soţia lui, Camilla, sunt aşteptaţi în Kenya în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, aceasta fiind prima sa vizită de stat în calitate de rege într-o ţară din Commonwealth.

Istoria dintre cele două ţări a fost marcată în special de reprimarea revoltei Mau Mau împotriva puterii coloniale britanice, care a făcut peste 10.000 de morţi între 1952 şi 1960, în principal în rândul comunităţii Kikuyu, una dintre cele mai sângeroase represiuni din Imperiul britanic.

După ani de litigii, Londra a fost de acord în 2013 să despăgubească peste 5.000 de kenyeni, dar unii aşteaptă ca regele să prezinte scuze oficiale pentru acţiunile din trecut ale Regatului Unit.

„Îi cerem regelui, în numele guvernului britanic, să prezinte scuze publice necondiţionate şi fără echivoc (…) pentru tratamentul brutal şi inuman aplicat cetăţenilor kenyeni de-a lungul perioadei coloniale”, între 1895 şi 1963, a solicitat KHRC, o asociaţie independentă care apără drepturile omului.

KHRC a cerut, de asemenea, reparaţii „pentru toate atrocităţile comise împotriva diferitelor grupuri din ţară”, menţionând, pe lângă reprimarea revoltei Mau Mau, şi acapararea unor terenuri.

Această vizită va fi o bună ocazie pentru a discuta „aspectele cele mai dureroase” ale istoriei dintre cele două ţări, iar regele Charles al III-lea „va avea timp (…) să aprofundeze înţelegerea nedreptăţilor suferite de poporul kenyan în acea perioadă”, a dat asigurări Palatul Buckingham înaintea vizitei sale.

KHRC i-a cerut, de asemenea, preşedintelui kenyan William Ruto să „acorde prioritate (acestor cereri) în întâlnirile sale cu regele”.

Cuplul regal va fi întâmpinat marţi de preşedintele William Ruto în capitala ţării, Nairobi. În următoarele două zile, regele Charles şi soţia lui se vor întâlni cu antreprenori şi tineri, vor participa la un banchet de stat, vor vizita un nou muzeu dedicat istoriei Kenyei şi vor depune o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut din Grădinile Uhuru, în centrul capitalei kenyene.

Charles şi Camilla urmează să călătorească apoi în oraşul portuar Mombasa, în sudul ţării, unde regele britanic, care este foarte ataşat de chestiunile de mediu, va vizita o rezervaţie naturală şi se va întâlni cu reprezentanţi ai mai multor religii.

Kenya are o legătură specială cu istoria familiei regale britanice: în timp ce se afla în această ţară africană, în 1952, Elisabeta a II-a a aflat vestea despre moartea tatălui său, regele George al VI-lea, un eveniment care a transformat-o imediat în noua suverană a Regatului Unit.

Sursa AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare