Klaus Iohannis cheamă partidele la consultări pe legile din domeniul justiției

Șeful statului Klaus Iohannis vrea să cheme partidele parlamentare la consultări, după raportul dur al Comisiei de la Veneția privind legile justiției și modificarea Codurilor penale, conform Digi 24.

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Digi24, președintele Iohannis analizează posibilitatea de a chema partidele la consultări săptămâna viitoare.

După raportul Comisiei de la Veneția, dat vineri publicității, președinele Klaus Iohannis i-a cerut demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, și a acuzat coaliția PSD-ALDE că „prejudiciază iremediabil nu numai statul de drept şi încrederea cetăţeanului că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de funcţia sau poziţia pe care o are în societate, ci şi toate eforturile unei întregi naţiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile”.

„Preşedintele României consideră că este inacceptabil ca întreaga legislaţie din acest domeniu esenţial pentru orice democraţie autentică să fie dramatic alterată, doar pentru a-i proteja pe unii lideri politici care au probleme cu justiţia. În ceea ce priveşte modificările aduse legislaţiei penale, multe dintre aspectele vizate de Comisia de la Veneţia au fost punctate şi în obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de către Preşedintele Klaus Iohannis. Viteza nejustificată a adoptării, absenţa consultărilor reale şi lipsa de transparenţă sunt elemente care afectează în mod negativ calitatea legislaţiei şi generează incertitudine. Mai mult, unele modificări ignoră convenţii internaţionale la care România este parte sau depăşesc cu mult unele hotărâri ale Curţii Constituţionale”, se mai arată în mesajul trimis de Președinte.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare