Klaus Iohannis, discuție cu Președintele Elveției. Ce teme au abordat înalții oficiali

Stadiul cooperării bilaterale româno-elveţiene şi gestionarea pandemiei de COVID-19 s-au aflat printre temele discuţiei care a avut loc luni între preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Simonetta Sommaruga, la solicitarea părţii elveţiene.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul convorbirii au fost abordate stadiul cooperării bilaterale, gestionarea pandemiei de COVID-19, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Elveţia, precum şi aspecte ale agendei internaţionale.

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat și nivelul relaţiilor româno-elveţiene, reflectat atât prin dinamica dialogului politic bilateral, cât şi prin importantele investiţii elveţiene din ţara noastră.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare