ULTIMĂ ORĂ/ Klaus Iohannis, față în față cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris: NATO va acționa fără ezitare pentru apărarea fiecărui stat aliat, inclusiv a României

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi vicepreşedintele Statelor Unite, Kamala Harris, susţin, la Palatul Cotroceni, declaraţii de presă comune, în contextul războiului din Ucraina, în urma întrevederii pe care au avut-o.

Anterior vizitei în România, Kamala Harris a fost în Polonia, ţară în care a discutat despre războoiul din Ucraina, o tema aflată şi pe agenda discuţiilor de la Bucureşti.
”Doamna Harris a reconfirmat angajamentul deplin al SUA pentru articolul 5 din tratatul NATO. Acest articol cuprinde esența și spiritul  NATO și garantează că orice încercare de a afecta securitatea unui stat NATO va primi răspuns prompt și decisiv al întregii Alianțe;
NATO va acționa fără ezitare pentru apărarea fiecărui stat aliat, inclusiv a României.E un scenariu pe care toți dorim să îl evităm. Dar noi, ca aliați, nu vom ceda nici un milimetru în privința respectării angajamentelor care ne leagăAm mulțumit pentru aceste garanții de securitate de nezdruncinat, cele mai tari din istoria noastră, datorită cărora fiecare cetățeam român poate fi liniștitAm mulțumit pentru consolidarea prezenței militare aliate în România și am discutat despre creșterea prezenței militare americane în România pe termen lung“, a spus Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare