Klaus Iohannis îl primește la Palatul Cotroceni pe viitorul lider al Consiliului European, Charles Michel

Președintele Klaus Iohannis îl va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe viitorul lider al Consiliului European, Charles Michel, potrivit Administrației Prezidențiale. Discuțiile între cei oficiali vor viza aspecte legate de Agenda Strategică a Uniunii pentru 2019-2024, respectiv evoluțiile privind retragerea Marii Britanii din UE.

„Vizita la București a domnului Charles Michel face parte dintr-un turneu în pregătirea preluării mandatului său la conducerea Consiliului European, la data de 1 decembrie a.c. Prin intermediul întâlnirilor cu liderii Uniunii Europene, viitorul președinte al Consiliului European intenționează să cunoască mai bine pozițiile şi opiniile acestora cu privire la principalele subiecte aflate pe agenda europeană, precum şi prioritățile statelor membre ale Uniunii”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

La întâlnirea oficială de la Palatul Cotroceni vor fi abordate și negocierile privind bugetul Uniunii în perioada 2021-2027.

„Astfel, în cadrul întâlnirii vor fi discutate, în principal, aspecte legate de Agenda Strategică a Uniunii pentru 2019-2024, cele mai recente evoluții privind procesul de retragere a Marii Britanii din Uniune, migrația și relațiile externe ale Uniunii Europene. De asemenea, vor fi abordate subiectele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 12-13 decembrie a.c., precum și negocierile privind bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi demersurile făcute la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea schimbărilor climatice”,  potrivit Administrației Prezidențiale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare