Klaus Iohannis îl primește luni pe președintele Poloniei, Andrzej Duda

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în ţara noastră la invitaţia preşedintelui României.

Vizita preşedintelui Poloniei are loc în contextul aniversării a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921, moment simbolic al relaţiei bilaterale.

Discuţiile cu preşedintele Poloniei se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare ale Parteneriatului Strategic bilateral, urmând a fi examinată, în acest scop, cooperarea în plan securitar, în cel regional, precum şi în plan internaţional. Parteneriatul Strategic, instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în martie 2015, la nivel de şef de stat, oferă un cadru cuprinzător de cooperare, încurajând o dezvoltare susţinută a relaţiilor româno-polone în ultimii ani.

O atenţie sporită va fi acordată dimensiunii de securitate, care a crescut substanţial în relevanţă în ultimii ani, dialogul pe această temă generând beneficii reciproce pentru ambele ţări, pentru regiunea noastră şi pentru Alianţa Nord-Atlantică. În acest context, urmează să fie trecute în revistă rezultatele semnificative ale cooperării în domeniul apărării în relaţia bilaterală, în cadrul Formatului Bucureşti (B9), în pregătirea Summitului B9 care va avea loc la Bucureşti în cursul aceleaşi zile, precum şi în cadrul NATO, în perspectiva Summitului aliat din luna iunie.

Vor fi abordate, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două ţări, în condiţiile în care Polonia este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României, schimburile comerciale însumând, în anul 2020, în pofida pandemiei, peste 7 miliarde de euro. Vor fi avute în vedere stimularea investiţiilor reciproce şi aprofundarea cooperării sectoriale.

Din perspectiva Iniţiativei celor Trei Mări, va fi discutată implementarea proiectelor strategice de interconectare regională, cu accent pe proiectele promovate în comun de România şi Polonia, care conectează Nordul şi Sudul regiunii, respectiv Rail2Sea şi Via Carpathia.

În privinţa relaţiilor cu Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, vor fi abordate situaţia regională de securitate, precum şi dinamizarea şi substanţierea Parteneriatului Estic în pregătirea Summitului acestuia din acest an.

Marţi, preşedintele României şi Preşedintele Poloniei vor participa la ziua distinşilor vizitatori a exerciţiului militar „Justice Sword 21”, care se desfăşoară la Poligonul Smârdan şi la care Polonia participă cu forţele şi mijloacele tehnice desfăşurate în ţara noastră, în cadrul Prezenţei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova.

Exerciţiul are ca obiectiv verificarea capacităţii structurilor participante de a executa acţiunile şi măsurile stabilite prin documentele de planificare şi modul de realizare a sprijinului acordat de România pentru forţele şi echipamentele militare care tranzitează teritoriul naţional.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare