Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat, miercuri, că Opoziţia are ‘şanse bune de reuşită’ în privinţa moţiunii de cenzură depusă la adresa Guvernului Dăncilă.
Șeful statului a adăugat că își permite să aibă simpatii și antipatii cu privire la anumite partidele politice.
„Eu le doresc mult succes şi cred că au şanse bune de reuşită.
Cred că trebuie să fim conştienţi că separarea puterilor în stat nu înseamnă să nu meargă preşedintele la Guvern, fiindcă sunt ambii din Executiv, deci nu există aşa ceva, o separare a puterii între Guvern şi preşedinte. Şi Guvernul, şi preşedintele reprezintă latura executivă a puterii statului, dar Parlamentul este puterea legislativă şi în niciun caz nu este treaba preşedintelui să facă program Parlamentului.Cum nici invers nu este treaba Parlamentului să facă program preşedintelui.
Această chestiune se tranşează în Parlament, prin procedurile prevăzute acolo, dar, sigur, personal, îmi permit să am o simpatie faţă de o parte şi o antipatie faţă de altă parte’, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Palatul Cotroceni, întrebat de jurnalişti pe această temă.