Președintele Klaus Iohannis va avea sâmbătă consultări cu Președintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, în marja participării la Summitul UE – Liga Statelor Arabe, care va avea loc la Sharm El-Sheikh, Republica Arabă Egipt.
Președintele României și Președintele Republicii Arabe Egipt vor evalua, cu prilejul întâlnirii, stadiul relației dintre cele două țări și posibilitățile concrete de a dinamiza și aprofunda cooperarea bilaterală, pe toate domeniile de interes comun, inclusiv în domeniul economic, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Dialogul la nivel înalt are loc în contextul în care, în perioada imediat următoare (26-28 februarie 2019), se va desfășura la Cairo a treia ediție a Comitetului bilateral mixt de cooperare economică, științifică și tehnică. Totodată, consultările dintre Președintele Klaus Iohannis și Președintele Abdel Fattah El-Sisi vor constitui un bun prilej pentru discutarea priorităților comune ale celor două țări din perspectiva deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, respectiv de către Egipt a Președinției Uniunii Africane, se mai arată în comunicatul presă.