Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe Alain Berset, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, care efectuează o vizită oficială în România.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii vor fi abordate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, respectiv aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, inclusiv contribuţia financiară elveţiană la Fondul de Coeziune al UE.
Sursa citată precizează că vizita în România a oficialului elveţian se înscrie în contextul intensificării dialogului bilateral, respectiv al preluării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.
Cu această ocazie, șeful statului va prezenta priorităţile preşedinţiei române a Consiliului UE şi va asigura partea elveţiană că România va continua să sprijine, inclusiv din această poziţie, promovarea unui dialog deschis şi constructiv, reciproc avantajos, între Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană în toate aspectele acestei relaţii.
Vizita oficialului elveţian are loc la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.