Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda: Am discutat modalităţile concrete în care putem sprijini cât mai eficient refugiaţii care au fugit din calea războiului

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a fost primit, vineri, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele lituanian a fost primit cu onoruri militare pe platoul de ceremonii.

„O temă pe care am discutat-o aprofundat a fost războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care a generat cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii, cu implicaţii multiple. Am discutat modalităţile concrete în care putem sprijini cât mai eficient refugiaţii care au fugit din calea războiului, evidenţiind eforturile complexe ale României, inclusiv hub-ul umanitar de la Suceava. Am reiterat, de asemenea, faptul că România sprijină o anchetă amănunţită a Curţii Penale Internaţionale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse. În ceea ce priveşte negocierile dintre Ucraina şi Rusia, acestea ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, singura variantă acceptabilă fiind o soluţie conformă dreptului internaţional şi intereselor de securitate euro-atlantică”, a spus şeful statului.

El a subliniat că România susţine consolidarea ansamblului de sancţiuni adoptate la adresa Rusiei.

„Am pledat pentru continuarea coordonării cu partenerii şi aliaţii noştri în această direcţie”, a afirmat Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare