Klaus Iohannis, la Praga: Vom discuta măsuri legate de iarna care vine. Vorbesc despre cum putem să sprijinim Ucraina pentru a trece peste iarna care va veni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, că se va discuta despre situaţia din Ucraina, inclusiv despre măsuri prin care ţara vecină să fie sprijinită pentru a trece peste iarna care vine, dar şi despre energie. ”Este nevoie de măsuri mai hotărâte decât am avut până acuma pentru a duce preţul energiei în jos”, a afirmat el, potrivit News.ro. 

 

”Suntem în a doua zi aici la Praga, avem Consiliul European informal, nu vor fi decizii luate, însă vor fi discuţii. Sunt două teme principale, prima temă este legată de Ucraina, iar a doua temă este legată de energie. Vom începe discuţiile foarte probabil pe Ucraina. Aici este foarte clar şi personal voi sublinia acest lucru, este nevoie de unitate, de solidaritate, vom condamna categoric anexările de teritorii anexate de Rusia, nerecunoscute, dar în acelaşi timp vreau să salut expres adoptatea celui del-al optulea pachet de sancţiuni care a fost aprobat în discuţiile din săptămâna care a trecut. Vom discuta câteva măsuri, sper destul de concrete, legate de iarna care vine. Vorbesc despre Ucraina, cum putem să sprijinim Ucraina pentru a trece peste iarna care va veni”, a declarat, vineri, la Praga, Klaus Iohannis.
El a adăugat că tema energiei a fost abordată şi în discuţiile de joi, dar acum se va intra în detalii.

”Este nevoie de măsuri mai hotărâte decât am avut până acuma pentru a duce preţul energiei în jos. (…) Nu s-a reuşit o coborâre semnificatică a preţului energiei (….). Să despărţim piaţa gazului de cea a electricităţii. Sper să se convingă şi Comisia că este una din măsurile care poate da rezultate. Este clar nevoie de diversificarea resurselor pentru energie la modul general, dar în gaz în special. Aici avem progrese, dar sunt prea puţine”, a declarat el.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare