Klaus Iohannis, la Summitul Inițiativei celor 3 Mări, despre bucățile de dronă găsite la Tulcea: Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire și am solicitat investigarea de urgență și profesionistă a provenienței acestor componente

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Summitul Inițiativei celor 3 Mări, despre bucățile de dronă găsite la Tulcea, că a fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire și am solicitat investigarea de urgență și profesionistă a provenienței acestor componente.

 

”Înainte de a vorbi despre Summit, doresc să mă refer la informațiile de ultimă oră privind identificarea, de către MApN, pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor componente care ar putea fi de dronă.
Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire și am solicitat investigarea de urgență și profesionistă a provenienței acestor componente, precum și a momentului și circumstanțelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României.
În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO.
Așa cum am mai menționat, aceste atacuri asupra infrastructurii civile ucrainene, care sunt crime de război, au loc la o distanță foarte mică de granița românească. Suntem însă alerți și în contact permanent cu ceilalți aliați din NATO.
O repet: în cadrul NATO suntem foarte bine apărați, iar România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră”, a spus președintele.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare