Klaus Iohannis participă la dezbaterea privind viitorul UE, în plenul Parlamentului European

Preşedintele Klaus Iohannis participă, marți, în plenul Parlamentului European, la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, în cadrul căreia va susţine o alocuţiune privind viziunea României .

Conform Administrației Prezidențiale, șeful statului va avea mai întâi convorbiri cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Dezbaterea din plenul Parlamentului European fiind programată să înceapă la ora 11.30, ora României.

Apoi preşedintele Iohannis va susţine o alocuţiune privind viitorul Europei.

De la ora 14.00, Klaus Iohannis şi Antonio Tajani vor susţine o declaraţie de presă comună.

Vizita la Strasbourg a șefului statului se va termina printr-o întâlnire cu reprezentanţi ai principalelor grupuri politice din PE, după care va avea o întrevedere cu liderul grupului PPE, Manfred Weber.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare