Klaus Iohannis participă la Summitul Democraţiei organizat în Statele Unite ale Americii

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la Summitul Democraţiei (Summit for Democracy), organizat de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, în format de videoconferinţă, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, şeful statului va avea, joi seară, o convorbire telefonică cu preşedintele SUA, în format Bucureşti 9 (B9).

Miercuri, Casa Albă a anunţat că preşedintele american, Joe Biden, va avea, joi, consultări cu nouă ţări est-europene membre ale NATO, printre care şi România, în privinţa summitului cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi temerilor unei invazii a Ucrainei.

Joe Biden va avea o discuţie telefonică cu „liderii Grupului celor Nouă de la Bucureşti, alcătuit din aliaţi NATO de pe flancul estic, pentru a le face rezumatul întrevederii cu preşedintele Putin, pentru a le asculta opiniile cu privire la situaţia actuală de securitate şi pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea transatlantică”, potrivit unui comunicat.

Grupul celor Nouă de la Bucureşti include Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare