Klaus Iohannis, vizat de un denunţ penal pentru instigare la ură şi discriminare

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, László Tőkés, şi preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balázs Izsák, au depus la ÎCCJ un denunţ penal împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, în care susţin că şeful statului a instigat la ură şi discriminare, potrivit unui comunicat de presă al CNMT. După încetarea mandatului lui Klaus Iohannis acesta ar urma să fie urmărit penal.

„Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, prin László Tőkés, preşedinte, şi Consiliul Naţional Secuiesc, prin Balázs Izsák, preşedinte, au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) un denunţ penal împotriva preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, considerând că pârâtul se face vinovat de comiterea infracţiunii de instigare la ură şi discriminare săvârşită prin declaraţia televizată din data de 29 aprilie 2020. Declaraţia încriminată va trebui să conducă la continuarea urmăririi penale după încetarea mandatului prezidenţial”, potrivit comunicatului transmis de CNMT.

Cei care au depus denunţul susţin că declaraţia televizată a preşedintelui, însoţită de gesticulaţie ba „războinică, ba ridiculizantă”, „a produs mari emoţii atât la noi în ţară cât şi în ţara vecină ponegrită”.

„Textul are trei lacune principale: nu este adevărat, incită publicul român împotriva celor două categorii de persoane vizate, ungurii şi pesediştii şi poate altera relaţiile de vecinătate cu Ungaria. Preşedintele Romȃniei are memorie scurtǎ, despre dezlipirea Ardealului, în anul 2014 a afirmat exact contrariul!”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Johannis, în faţa camerelor, a recurs la metoda obişnuită, global răspândită de multă vreme, şi anume aceea de a prezenta oponenţii politici ca fiind străini de neam şi trădători de ţară, susţin semnatarii denunţului.

„Pare să uite faptul că, în calitate de preşedinte al României, este şeful unui stat în care coexistă multe naţionalităţi, astfel că a emite declaraţii, de un dispreţ şi de o aversiune etnică vădite, care fac trimitere la cea mai numeroasă minoritate din România ca la un inamic al statului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare prevăzută şi pedepsită de art. 360 C.Penal”, au susţinut ăreşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, László Tőkés, şi preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balázs Izsák, potrivit sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare