Câteva sute de persoane protestează, duminică, în centrul Sucevei faţă de obligativitatea certificatului verde, a restricţiilor impuse de pandemie şi pentru prezenţa fizică la şcoală a elevilor, scrie Agerpres.
Protestul ce se desfăşoară pe esplanada din faţa Casei de Cultură este organizat de Asociaţia „Bucovina Profundă” şi Grupul civic „Suceava Educată”, participanţii fiind din mai multe localităţi ale judeţului şi, potrivit organizatorilor, au ajuns şi oameni veniţi din alte oraşe ale ţării, cum ar fi Bucureşti, Arad, Braşov, Neamţ, Botoşani sau Iaşi.
Participanţii la protest au scandat „Libertate!”, „Vrem libertate, nu certificate!”, „Noi românii, noi suntem stăpânii”, „Nu cedăm, nu ne vaccinăm”, „Vrem tratamente, nu experimente” şi au purtat pancarte pe care scria „Dreptul la educaţie este constituţional”, „Stop paşaportului verde”, „Certificatul verde dăunează grav libertăţii” sau „Vrem şcoala offline”.
„Trebuie să ne definim tot timpul să nu uităm cine suntem. Este un lucru trist, dar dacă noi uităm cine suntem ce vom spune copiilor noştri că suntem?! Ce lume vom lăsa copiilor noştri? Ne comportăm ca un popor de oi care invită lupii să ne stăpânească”, a spus în debutul mitingului liderul grupului civic ”Bucovina Profundă”, Mircea Puşcaşu.
Potrivit manifestului organizatorilor, prin acest protest se cere încetarea tuturor restricţiilor şi a stării de alertă, abrogarea Legii 55/2020, dar şi renunţarea la politicile sanitare bazate pe obligativităţi şi trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii şi facilităţi, plus program naţional de profilaxie.