Proiectul de lege privind declararea săptămânii 15-21 mai drept Săptămâna naţională a siguranţei rutiere a fost lansat marţi, senatorul PNL Nicoleta Pauliuc, iniţiatoare a proiectului, apreciind că astfel pot fi încurajate instituţiile publice de la nivel central sau local să organizeze evenimente specifice, pentru a ridica nivelul de conştientizare faţă de acest subiect.
- „Prin acest demers, putem face mai multe împreună pentru a ridica nivelul de awareness faţă de această temă socială pe care o consider de o importanţă crucială. Şi nu are cum să fie altfel câtă vreme cifrele descriu o realitate brutală. Pe de altă parte, promovând o legislaţie specifică pentru instituirea Săptămânii siguranţei rutiere, putem încuraja instituţiile publice de la nivel central sau local să organizeze evenimente specifice pentru rezolvarea problemei. Îndeosebi când vine vorba de educaţie şi informare. Este foarte bine să existe acest punct fix, inclusiv din perspectiva faptului că, în acest mod, fixăm în conştiinţa publică şi, mai ales, în cea a politicienilor importanţa unor acţiuni concrete măcar în această perioadă”, a declarat senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la lansarea proiectului de lege..
Conform unui comunicat transmis de Senat, siguranţa rutieră are un rol fundamental în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, iar pentru aceasta este nevoie atât de programe de educaţie rutieră, cât şi de programe de facilitare a accesului la mecanisme de protecţie şi de conştientizare în domeniul siguranţei rutiere.
„Săptămâna siguranţei rutiere (15 – 21 mai) are ca obiectiv major să fie acel punct fix pe care societatea civilă şi mass media să-l poată folosi în raport cu factorii de decizie politică şi instituţională astfel încât lucrurile să se îmbunătăţească. Ingredientele sunt patru la număr: 1. Educaţie la toate vârstele şi la toate nivelurile de instrucţie. 2. Îmbunătăţirea infrastructurii. 3. O legislaţie mai bună cu mai puţine portiţe pentru şmecheri. 4. Poliţie care să fie capabilă să acţioneze chirurgical acolo unde este nevoie”, a punctat Nicoleta Pauliuc.