Laos începe administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID

Ministerul Sănătăţii din Laos intenţionează să ofere a patra doză de vaccinuri anti-COVID-19 lucrătorilor din domeniul sanitar şi persoanelor cu risc de îmbolnăvire gravă, începând din luna aprilie, pentru a proteja grupurile vulnerabile în faţa variantei Omicron, informează luni agenţia Xinhua, notează Agerpres.

Doze de rapel (booster) vor fi utilizate pentru a creşte nivelurile de anticorpi împotriva virusului, ceea ce va reduce riscul de îmbolnăvire severă, a relatat luni cotidianul local Vientiane Times.

Cea de-a patra doză va fi pusă la dispoziţia lucrătorilor sanitari din prima linie, persoanelor cu imunodeficienţe sau afecţiuni cronice şi persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, potrivit relatării.

Vaccinări suplimentare vor fi, de asemenea, implementate în provinciile care depind în mare măsură de turism sau unde ratele de infectare sunt ridicate.

Vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca vor fi oferite persoanelor care au primit a treia doză în urmă cu cel puţin trei luni.

După personalul sanitar, următorii beneficiari vor fi poliţiştii, lucrătorii de la punctele de trecere a frontierei, diplomaţii şi muncitorii care intră în ţară.

Următorul grup care va primi doze de rapel va fi reprezentat de persoanele care lucrează în spaţii aglomerate, cum ar fi bănci, turism şi fabrici. Aceştia vor fi urmaţi de publicul larg.

Persoanele care au contractat deja COVID-19 pot primi prima, respectiv a doua sau a treia doză, de vaccin la două luni după recuperare.

O a patra doză de vaccin va fi disponibilă persoanelor cărora li s-a administrat o primă doză de rapel cu peste trei luni înainte.

Autorităţile sanitare sunt îngrijorate de faptul că varianta Omicron a coronavirusului s-ar putea răspândi în toată ţara, în special în rândul tinerilor cu vârsta de 12-17 ani nevaccinaţi.

Potrivit Centrului pentru Informare şi Educaţie în Sănătate, 75,72% din populaţia eligibilă a primit o primă doză de vaccin anti-COVID-19, 60,4% au primit o a doua doză, iar 16% au primit trei doze.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare