Președinta USR, Elena Lasconi, după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului în Gaza: „Poate e departe de noi și avem și în țară probleme apăsătoare, dar mă bucur că de astăzi avem în sfârșit în vigoare un acord pentru încetarea focului în Gaza!
- ”Mă bucur că cei peste un milion de copii din Gaza nu vor mai trăi sub amenințarea bombelor, fără acces la apă potabilă, hrană și medicamente. Sper ca nici copiii din Israel să nu mai fie nevoiți să se adăpostească de rachetele Hamasului şi ale altor organizații teroriste.
- Copiii, civilii în general, indiferent în ce loc se află, ar trebui să fie în siguranță. De aceea, eliberarea ostaticilor israelieni este esențială.
- Au trecut mai mult de 15 luni de la atacurile teroriste din octombrie 2023 și de la începutul războiului și am asistat la un adevărat dezastru umanitar.
Sper că și palestinienii, și israelienii vor putea să se așeze din nou la masa tratativelor, astfel încât pacea care va veni să fie una de lungă durată.”, spune Lasconi.