Lasconi o dă puţin la-ntors: Îl apreciez pe dl Bolojan, dar şi USR are oameni capabili pentru a fi premieri

Lasconi o dă puțin la-ntors. După ce a afirmat că  l-ar nominaliza pe liberalul Ilie Bolojan pentru a forma guvernul, președinta USR schimbă placa, scrie cotidianul.ro.

„Mi-a venit această idee (de a vorbi despre Bolojan ca variantă de premier, n.r.) pentru că îl admir pe domnul Bolojan, pentru că are foarte mulți ani în administrație, dar vreau să vă spun foarte prompt că noi avem foarte mulți specialiști în partid care ar putea să fie premieri. Pe de altă parte, mă gândeam și la faptul că vom ajunge la guvernare și o să facem o reformă pe bune în administrație, iar domnul Bolojan o să își piardă serviciul, pentru că principala chestiune este desființarea Consiliilor Județene și comasarea comunelor cu mai puțin de 2.000 de locuitori, 27% sau 28% din suprafața României, din localități ”, afirmă liderul USR, Elena Lasconi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare