Președinta USR, Elena Lasconi, spune că justiția din România face dreptate pentru toți, nu doar pentru unii, iar aceasta este dorința celor mai mulți, însă realitatea este complet diferită.
„Un fost primar din România, găsit cu diamante acasă de două milioane de euro, cu bani cash pe care nu avea cum să-i strângă din salariul de edil, primește o pedeapsă cu suspendare. Dacă ești un simplu cetățean, regulile se aplică la virgulă. Și când vorbim despre amenzi, contravenții. De la bătrâna amendată că vinde pătrunjel pe trotuar până la cel rămas șomer peste noapte care renunță să plătească o rată ca să își hrănească familia. Da, nu-i duce nimeni la pușcărie, dar sunt puși să plătească. Și li se pare nedrept.
Asta este problema, de fapt, nedreptatea. Să fim clar înțeleși: în Justiția română există mulți oameni de bună-credință, care muncesc pe rupte și care au grijă să protejeze dreptatea și să aplice litera, dar și spiritul legii. Și pentru ei este nedrept să fie asociați cu acele excepții care au corupt noțiunea de dreptate.
România are nevoie, clar, de o direcție corectă pe care nu o pot da nici politicienii învechiți în combinații, nici profeții de pe TikTok.
Împreună cu colegii mei avem un plan clar pentru a repara ce nu merge în justiție:
• Extinderea competențelor DNA.
• Măsură antifugari.
• Confiscarea averilor ilicite.
• Debaronizarea justiției.
• Reforma CSM.
România merită o justiție care să facă dreptate. Pentru toți, nu doar pentru unii”, a scris Lasconi, pe Facebook.