Preşedintele USR, Elena Lasconi, solicită partidelor să susţină propunerea USR de a da dreptul primarilor să intervină când urşii intră în comunitate, scrie Agerpres.
„Viaţa omului este mai presus de orice. Cel care apără viaţa unui om trebuie tratat ca un erou, nu ca un criminal. Condoleanţe familiei Dianei, tânăra ucisă de urs în Jepii Mici! (…) Ca preşedinte de partid parlamentar, ca primar, cred că primul pas pe care îl putem face este să dăm primarului posibilitatea de a da imediat dispoziţie vânătorului să împuşte sau nu ursul care a intrat în comunitate. Dacă nu facem ceva acum, o să mai moară mulţi oameni şi curând ne trezim cu ursul în Piaţa Victoriei. De aceea solicit celorlalte partide parlamentare să susţină propunerea USR de a-i da primarului dreptul de a interveni, fără să rişte dosar penal, atunci când urşii intră în comunitate. Viaţa omului e sfântă!”, a scris Elena Lasconi, joi, pe Facebook.
Liderul USR a punctat că niciun primar nu o să dea ordin de împuşcare a urşilor, pentru că riscă dosar penal, potrivit legislaţiei actuale.
„Pe cât de mult iubesc animalele, sunt cât se poate de categorică. Dacă ursul apare pe străzile oraşului, în gospodării, cu tot dragul pentru animale, acesta trebuie eliminat. Aşa cum arată legislaţia acum, niciun primar nu o să dea ordin de împuşcare, pentru că riscă dosar penal. Pe legea de acum, în vreme ce ursul se plimbă prin curţile sau chiar casele oamenilor, pe stradă sau în locurile de joacă, primarul trebuie să acţioneze pe paşi. Gradual. Întâi trebuie să încerci să îl alungi, apoi să îl tranchilizezi şi să-l relochezi – asta e o procedură care durează mult şi de fiecare dată am primit răspuns negativ pentru relocare. Şi dacă s-ar reloca, nu se rezolvă problema, ci o muţi în altă parte. Abia după ce urmezi toţi aceşti paşi, respectând legea, atunci când apare din nou ursul în comunitate poţi să dispui în calitate de primar eliminarea ursului doar dacă atacă omul”, a spus Lasconi.
Preşedintele USR a punctat că trebuie făcute fişe de intervenţie, să se stabilească gradul de risc pentru care nu există criterii clare, să atace ursul omul, ca nivelul de risc să fie mare.
„Cu alte cuvinte, să aşteptăm tragedia ca să putem interveni. Nu! Trebuie schimbat ceva. Trebuie să intervenim imediat atunci când cel mai feroce animal sălbatic din România iese în afara habitatului său natural. Haideţi să rezolvăm problema serios, nu doar să ne facem că facem, că trecem aşa o lege prin Parlament şi gata! (…) În paralel, să lămurim clar ce fac primarul, prefectul, orice autoritate din ţara asta în timp scurt şi fără să rişte puşcăria pentru că şi-au apărat un seamăn”, a adăugat Elena Lasconi.