Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat la preşedinţie, a declarat joi, la Braşov, că au existat mai multe persoane care au făcut presiuni asupra sa să îşi retragă candidatura şi că, după ce „va strânge dovezi”, se va adresa instanţelor de judecată, scrie Agerpres.
Candidatul USR s-a referit, totodată, şi la contracandidatul său de la AUR, George Simion, despre care „cei care sunt la butoane” au ascuns faptul că este persona non grata în Republica Moldova şi Ucraina.
„Nu sunt o persoană de intimidat. Eu am avut o viaţă grea, nu sunt crescută în puf, nu sunt nepoata nimănui, n-am ajuns aici dintr-o companie de stat, am lucrat în mediul privat. Este o chestiune absolut nesemnificativă şi mă voi ocupa personal de ea, iar atunci când voi strânge toate dovezile mă voi duce în instanţă. Chestiunea este de ce domnii Ciucă, Ciolacu, Iohannis şi Geoană au ascuns despre acest om (George Simion – n.r.) care este persona non grata de zece ani în Republica Moldova, este persona non-grata în două dintre cele cinci ţări vecine şi ai noştri nu spun nimic şi trebuie să scoţi cu forţa de la cei care sunt la butoane în momentul de faţă. Avem şase instituţii care se ocupă de digitalizare, avem SRI, SIE şi toţi tac. (…) Sunt trecută prin viaţă, sunt tăbăcită şi puneţi-vă în situaţia mea, de câte ori am fost subestimată, de câte ori femeile sunt trimise să facă cafele pentru şefi sau la cratiţă. Eu m-am bătut pentru a-mi arăta valoarea şi, deşi am fost trimisă la cratiţă, am făcut performanţă şi acolo şi am câştigat Masterchef”, a afirmat Lasconi.
Ea a adăugat că acei candidaţi „providenţiali” care au apărut de-a lungul timpului „nu au făcut nimic” şi „au dispărut sau au dispărut în alte partide”, precizând că va combate mesajele extremiste „prin autenticitate”.
„Au mai apărut tot felul de candidaţi providenţiali, în 2000 era Vadim Tudor, în 2012 Dan Diaconescu. Fiecare dintre ei au avut consilieri locali şi judeţeni, dar spuneţi-mi, ştie cineva ce au făcut? Nu au făcut nimic. Au dispărut sau au dispărut prin alte partide. Sunt minciuni şi este dureros că se agaţă de durerea oamenilor. Oamenii au nevoie de soluţii concrete şi noi le avem”, a declarat candidata USR la Preşedinţie după evenimentul de lansare a candidaţilor USR Braşov în alegerile parlamentare.
Mesajul transmis braşovenilor de la microfonul evenimentului de şefa USR a fost că a venit „să trezească ursul din ei”.
„Toată această zonă este înconjurată de urşi. De 35 de ani, vechea clasă politică încearcă să ne arate că doar atât se poate. Dar eu spun că se poate mai mult, pentru că am văzut că se poate mai mult, la primărie şi se poate mai mult şi la nivel mai înalt”, a mai afirmat Elena Lasconi.
La rândul său, preşedintele USR Braşov, Irineu Darău, a precizat că mizează pe cel puţin patru fotolii de parlamentari după alegerile din 1 decembrie.
„Trebuie să evităm un tur doi Ciolacu-Simion şi îmi mai doresc ca USR să aibă o amprentă cât mai mare în viitorul parlament, o putere cât mai mare de decizie. Îmi doresc să avem cel puţin atâţia parlamentari câţi am luat în 2020”, a afirmat Darău, care candidează pentru un nou mandat de senator.
Lista USR Braşov de la Camera Deputaţilor este deschisă de fostul primar al Braşovului, Allen Coliban, urmat de actualul deputat de Braşov Adrian Miftode, şi de fostul consilier judeţean Ovidiu Paraschivescu.