Lasconi (USR): Noi am fost fermi, am spus respectarea legii şi alegeri la termen; Guvernul se pare că se joacă de-a democraţia

Delegaţia USR a reafirmat, la discuţiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, că doreşte respectarea legii şi alegeri la termen, a declarat luni preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi, la finalul consultărilor de la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

„Acest dialog cred că nu-şi avea rostul, dacă se înţelegeau între ei, dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare (…). Noi am fost fermi, la fel ca în declaraţiile de dinainte – am spus respectarea legii şi alegeri la termen”, a declarat Lasconi la Guvern.

Potrivit liderului USR, discuţiile se concentrează pe alegeri, în timp ce problemele românilor sunt altele.

„Mi se pare absolut incredibil ca de astăzi se scumpesc iar toate şi creşte şi preţul la motorină şi la benzină”, a spus Lasconi.

Guvernul are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare