În urma unui vot secret, comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidați pentru postul de procuror-șef european.
Ordinea celor trei candidați selecționați a fost stabilită miercuri, în urma unui vot în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE): Laura Codruţa Kövesi (România) a obținut primul loc, cu 26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franța) a obținut 22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania) 1 vot, a informat Biroul de Legătură al Parlamentului European la Bucureşti.
Marţi, cei trei candidați au participat la o audiere organizată de Comisia LIBE, la care a participat și Comisia pentru control bugetar (CONT).
- Procurorul-șef european, care va conduce Parchetul European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European și Consiliu.
Rezultatul votului din Comisia LIBE și recomandarea Comisiei CONT (care, de asemenea, a desemnat-o pe Laura Codruţa Kövesi drept candidat preferat, in urma unui vot desfășurat marți) vor fi transmise de către Președintele LIBE către Conferința Președinților (formată din Președintele Parlamentului European și liderii de grupuri politice). Conferința Președinților va confirma etapele următoare din acest proces pe 7 martie, înainte de negocierile cu Consiliul.