Deputatul PSD Laura Vicol, președinte al comisiei juridice din Camera Deputaților, afirmă că este absolut scandalos cum discuția despre predarea religiei în școli sau posibilitatea ca aceasta să fie materie opțională la BAC permite unora, asumați atei, să lanseze mizerii la adresa Bisericii.
- ”Este absolut scandalos cum discuția despre predarea religiei în școli sau posibilitatea ca aceasta să fie materie opțională la BAC permite unora, asumați atei, să lanseze mizerii la adresa Bisericii și credinței celor mai mulți dintre români. Scandalos și revoltător pentru noi toți ăștia care ne permitem ”luxul” să credem în Dumnezeu și să aprindem lumânări în biserici”, spune Laura Vicol pe Facebook.
”Ești ateu? Să fii sănătos. Este dreptul fiecăruia să creadă în ceea ce dorește. Este convingerea ta Adevărul, încât să îți permiți să îi umilești pe credincioși? Este dreptul meu să spun că NU.
- Fiecare om cu o convingere religioasă a ajuns acum să fie jignit într-o dezbatere care nu are de fapt legătură cu politica. De când a ajuns credința ceva de care trebuie să ne fie rușine? Să îmi fie cu iertare, în România nu am prea văzut ”extremism religios”, dar văd din ce în ce mai mult extremism anti-religios, cu subsidiarul său, anti-creștin și anti-ortodox.
Cea mai mare minciună a Diavolului este să îl convingă pe om că nu există. Și atunci nu mai există nici morală, nici Bine, nici Rău”, mai spune Vicol.