Laura Vicol îi răspunde lui Cristian Ghinea, pe tema plafonării prețurilor la energie: Probabil că USR ar fi preferat folosirea banilor pentru ”consultanță”

Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, social-democrata Laura Vicol, îi răspunde fostului ministru userist Cristian Ghinea, după ce acesta a acuzat Guvernul că nu spune nimic despre costurile plafornării prețurilor la energie.

 

”Un fost ministru USR critica ieri cu aplomb plafonarea prețurilor la energie. Am crezut că nu citesc bine. O făcea aproape cu furie pentru că Guvernul nu a vrut să lase oamenii de izbeliște. Probabil că banii care sunt folosiți pentru aplicarea acestei măsuri ar fi fost mai utili ”consultanței” atât de iubite de USR”, scrie Vicol.

”La disprețul cu care același fost ministru scrie cuvântul ”socialiști”, nici nu mă miră.
Probabil că acel fost ministru, al cărui nume nici nu îmi vine să îl pronunț, duce dorul vremurilor în care făcea parte dintr-un guvern condus de un premier ”libertarian”, iar orice creștere de venituri pentru oamenii simpli, orice idee a de a oferi un ajutor, oricât cât de mic, le provoca repulsie. O țară fără ”dreptate socială” este o țară a nimănui” afirmă deputata PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare