Laura Vicol: Senatul a adoptat unul dintre proiectele legislative pe care l-am initiat pentru degrevarea instantelor de judecata

Deputata PSD Laura Vicol anunță că Senatul a adoptat luni unul dintre proiectele legislative pe care le-a initiat pentru degrevarea instantelor de judecata, și anume Legea privind Statutul asistentului judecătorului.

„Pentru cei care se întreabă de ce este nevoie de o astfel de lege, răspunsul este simplu. Sistemul de Justiție din România este supraaglomerat, instanțele nu mai fac față numărului de dosare, presiunea volumului de muncă asupra judecătorilor este imensă.

Acest proiect a fost inițiat și în urma rezultatelor obținute în cadrul proiectului „Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componenta de instanțe judecătorești”. Rezultatele proiectului au arătat potențialul acestei categorii profesionale de a contribui la creșterea eficienței și calității actului de justiție.

Sunt și alte sisteme judiciare europene care au reglementat instituții similare și au apelat la o astfel de categorie de personal, sub diverse forme şi denumiri.

Îmi exprim speranța că proiectul adoptat de Senat, Cameră decizională, va fi promulgat rapid”, a transmis Vicol.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare