Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) condamnă ferm excluderea României din lista statelor pentru care Ucraina permite încheierea de acorduri privind dubla cetățenie, o decizie care afectează direct comunitatea românească din țara vecină și care transmite un semnal profund greșit față de un stat care a oferit sprijin constant și necondiționat.
În același timp, PUSL atrage atenția că această situație nu poate fi pusă exclusiv pe seama unei decizii externe, ci ridică întrebări serioase și asupra modului în care autoritățile române și-au făcut datoria în a apăra interesele românilor din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al PUSL, Lavinia Șandru, afirmă că responsabilitatea este dublă și că niciuna dintre părți nu poate fi ignorată.
„Decizia autorităților ucrainene este nedreaptă și discriminatorie față de comunitatea românească. Dar la fel de grav este faptul că statul român nu pare să fi avut forța sau determinarea de a preveni această situație. Românii din Ucraina sunt prinși între o decizie externă incorectă și o reacție internă prea slabă. Asta nu este acceptabil pentru un stat care pretinde că își respectă cetățenii și identitatea națională”, a declarat Lavinia Șandru.
PUSL reamintește că România:
• a primit sute de mii de refugiați ucraineni,
• a oferit sprijin umanitar, medical și educațional,
• a susținut diplomatic Ucraina în toate forurile internaționale,
• a contribuit activ la menținerea solidarității europene.
În acest context, ignorarea intereselor comunității românești din Ucraina devine cu atât mai greu de justificat.
Formațiunea solicită autorităților române să prezinte public ce demersuri concrete au făcut până acum și ce acțiuni urgente vor întreprinde pentru corectarea acestei situații.
Mesajul PUSL este clar:
Românii din Ucraina nu trebuie să fie victime nici ale deciziilor nedrepte, nici ale lipsei de fermitate a propriului stat.



