”Legea Fugarilor”, în analiza Curții Constituționale

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu „Legea fugarilor”.

Instanţa supremă a decis la finalul anului trecut să atace la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv, care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate, vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani.

În opinia Înaltei Curţi, printre drepturile încălcate cetăţenilor prin această lege se află cel la un proces echitabil şi cel la libertate individuală.

Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoş Săvulescu sau Cătălin Cherecheş sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România, care au reuşit să plece din ţară pentru a scăpa de închisoare. Italia şi Grecia sunt ţările preferate de fugarii condamnaţi.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare