Legea offshore, raport favorabil în comisii. Urmează votul final în plenul Camerei Deputaților

Comisiile de buget, finanţe şi pentru industrii a Camerei Deputaţilor au dat, marţi, raport favorabil proiectului legii offshore. Amendamentele USR și AUR au fost respinse. 

Majoritatea parlamentarilor prezenţi au votat „pentru” raport favorabil. Au fost şi patru voturi „împotrivă” ale reprezentanţilor AUR.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat marţi că, odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, România va produce practic mai multe gaze decât va putea consuma.

„Odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, statul român, România va produce practic mai multe gaze decât va putea consuma. Avem timp până la sfârşitul anului 2026, 2027 să ne pregătim în aşa fel încât să consumăm cât mai mult şi vom deveni şi un furnizor de securitate energetică regională”, a susţinut Virgil Popescu, în cadrul dezbaterilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare