Proiectele legilor învăţământul preuniversitar şi superior, împreună cu rapoartele comisiei de specialitate, vor intra luni, pentru vot, în plenului Senatului, ca for decizional.
Comisia de învăţământ a Senatului a dat, sâmbătă, raport favorabil cu amendamente admise şi respinse proiectului legii învăţământului preuniversitar.
Reprezentanţii opoziţiei au votat împotrivă.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că noile legi ale educaţiei reprezintă un moment istoric. „Suntem într-un moment istoric în care, după 12 ani, avem o nouă lege a educaţiei, a treia în perioada postdecembristă. Ştim cu toţii cât interes există, cât de schimbată a fost legea 1 – care a fost extrem de vizionară la vremea ei – şi cred că este momentul să respectăm cu toţii efortul depus de fiecare dintre noi şi să ne asumăm că acest consens numit cele două legi ale educaţiei va fi sprijinit în procesul de implementare şi pe mai departe”, a spus ministrul.
Proiectul legii învăţământului preuniversitar a fost dezbătut săptămâna trecută, între amendamentele adoptate de comisie fiind cel potrivit căruia depăşirea cu peste doi elevi a efectivului maxim de copii dintr-o grupă sau clasă se poate face cu aprobarea Ministerului Educaţiei.
O altă modificare stipulează că, în şcolile izolate geografic sau în cele în care efectivele sunt mai mici decât cele prevăzute de lege şi nu există posibilitatea asigurării transportului şcolar, se pot organiza clase simultane, dar clasa a VIII-a este separată, indiferent de numărul de elevi.
Un alt amendament adoptat de comisie prevede că decizia privind instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în şcoală se ia de către profesori, părinţi sau majoritatea elevilor majori.
Comisia a eliminat din proiect prevederea conform căreia în situaţii temeinic justificate, într-o unitate de învăţământ de masă se constituie grupe sau clase cu antepreşcolari, preşcolari sau elevi cu dizabilităţi şi/sau cu cerinţe educaţionale speciale (CES), precum şi articolul, din actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor, care stipulează că înmatricularea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) într-o unitate de învăţământ de masă este permisă doar dacă aceasta dispune de resursă umană şi bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin şi itinerante.
Costul standard per antepreşcolar/preşcolar/elev se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră şi profil, prevede un alt amendament adoptat.
O altă modificare stipulează că „personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menţinut, la cerere, anual, ca titular în funcţia didactică, şi peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta 70 de ani; cererea se soluţionează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unităţii de învăţământ, prin decizie motivată, care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii”.
Un alt amendament prevede că transferul beneficiarilor primari ai educaţiei în cadrul sistemului de învăţământ preuniversitar se realizează în baza unei metodologii aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei.
„Pentru personalul din învăţământul preuniversitar formarea continuă include în mod obligatoriu şi periodic un curs de prim ajutor”, mai prevede o modificare.
Comisia a adăugat şi noi prevederi la capitolul drepturi şi obligaţii pentru personalul din învăţământul preuniversitar.
„Personalul din învăţământul preuniversitar beneficiază de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale. Lista bolilor este stabilită şi aprobată de Ministerul Sănătăţii prin ordin comun cu Ministerul Educaţiei. (…) Personalul didactic care şi-a pierdut capacitatea de muncă urmare a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. (…) În cazuri bine justificate conducerea unităţii de învăţământ poate întrerupe concediul legal”, prevăd unele dintre noile prevederi.
Comisia de învăţământ a Senatului a dat, joi, raport de admitere cu amendamente admise şi respinse proiectului legii învăţământului superior. Sâmbătă, senatorii au revenit asupra acestui proiect şi au efectuat mai multe modificări de formă. De asemenea, au eliminat alineatele 2 şi 3 ale articolului 15 introduse prin amendamente. Astfel, au fost eliminate prevederile potrivit cărora „instituţiile de învăţământ superior pot prelua singure sau prin asociere, după caz, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, spitale, farmacii, unităţi medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice cu aprobarea Senatului universitar, conform prevederilor legale; instituţiile de învăţământ superior de stat pot prelua în condiţiile alineatului 2 doar entităţi de stat”.
Raportul cu amendamente admise şi respinse în cazul proiectului legii învăţământului superior a fost supus la vot din nou, fiind adoptat.
Sursa: AGERPRES