Compania Națională Aeroporturi București accelerează procesul de modernizare a Aeroportului ”Henri Coandă” și anunță lansarea licitației pentru construirea unei noi parcări de tip ”Long Term” destinată pasagerilor, un proiect estimat la aproape 63 milioane de lei.
Compania Națională Aeroporturi București a lansat licitația pentru o nouă parcare „Long Term”, destinată pasagerilor care au nevoie de staționare pe termen lung.
Noua parcare va fi supraetajată, cu 4 niveluri și o capacitate de 795 de locuri. Aceasta va fi amplasată în apropierea stației CFR Aeroport Henri Coandă, cu acces rapid către DN1 și conexiuni facile prin rețeaua rutieră internă a aeroportului.
Lucrările sunt estimate la 62,6 milioane lei, iar termenul de execuție este de maximum 2 ani de la începerea construcției. Pentru a accelera procesul, lucrările ar putea fi desfășurate inclusiv pe timp de noapte și în weekenduri.
Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare, care include și dezvoltarea altor parcări, precum și reabilitarea parcării etajate de la Sosiri.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 10 iunie 2026.



