Președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadar, a declarat, în exclusivitate pentru Realitatea Plus, că sindicatele din educație nu mai pot negocia legea salarizării cu actualul ministru demisionar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Hadar a afirmat că nu crede că legea va fi adoptată în această formă, în condițiile în care „nemulțumirea este aproape totală” în sistem.
Președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadar, a transmis că, în opinia sa, legea nu va fi adoptată, în ciuda optimismului lui Pîslaru.
Nu cred că va fi adoptată. Asta ar însemna ca politicienii care au susținut ca acest proiect de lege să nu fie introdus nici măcar în Parlament să-și schimbe optica. Nu cred, nu văd de ce ar face asta, câtă vreme nemulțumirea este aproape totală, a afirmat Hadar.
Liderul sindical spune că problema este una de credibilitate și de lipsă de dialog real.
Dacă mai rămâne acolo, tot cu el vom negocia noi? Cei din educație cred că nu vom mai negocia cu domnul Dragoș Pîslaru. N-avem de ce, n-avem cum. A stat două luni de zile și n-a negociat nimic, iar în ultimele trei săptămâni, când venea sorocul legii, s-a apucat să inventeze coeficienți, să nu se țină de cuvânt. Noi ne-am pierdut încrederea în el. Deci, din acest punct de vedere, nu văd cine ar putea să o facă.(…) Mai mult, și-a făcut rău sieși. Și-a pus lumea în cap, că varianta aia era cea mai proastă dintre toate pe care a prezentat-o ultima dată. A tăiat coeficienți la toți din educație, mai ales a făcut varză toată grila de acolo, a precizat liderul Federației Naționale Sindicale Alma Mater.
Sursa: Realitatea.net



