Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a reacționat după ce premierul Florin Cîţu s-a întâlnit joi, la Guvern, cu primarii PNL din Gorj.
Weber consideră că ”premierul României vrea să preia șefia PNL cu voturi cumpărate din rândul primarilor liberali” iar ”pentru alegerea lui Cîțu în fruntea PNL va plăti o țară întreagă.”
Weber: A început cu primarii liberali din Gorj
Liderul PSD Gorj reamintește că aceiași liberali gorjeni care, anul trecut, îi jurau credință lui Orban, astăzi îl trădează pentru banii promiși de Cîțu, atașând și poze de la întâlnirile pe care le-au avut primarii cu Orban, anul trecut, și cele de joi, la un an distanță.