Lideri ai Societăţii Mondiale de Protecţie a Animalelor (WAP), personalităţi marcante în domeniul protecţiei, bunăstării şi salvării animalelor din toată lumea, participă în perioada 4-7 iunie, în Poiana Braşov, la întâlnirea anuală a membrilor din conducerea acestei organizaţii.
„După 12 ani de parteneriat, membri marcanţi ai Societăţii Mondiale de Protecţia Animalelor au ales ca România să fie gazda celei mai importante şedinţe pe care o desfăşoară peste an, pentru că ţara noastră este ”casa” celui mai mare sanctuar de urşi bruni din lume, declarat de National Geographic Traveller ”Cel mai etic sanctuar din lume””, a informat un comunicat al WAP.
- Marţi, 5 iunie, întreaga echipă din care fac parte preşedintele WAP, Paul Baldwin, preşedinte adjunct WAP, Hatendi şi alţi nouă membri ai board-ului WAP vor vizita Sanctuarul ”Libearty” de la Zărneşti, potrivit sursei citate.
Conducerea Societăţii Mondiale de Protecţia Animalelor a ales ca întâlnirea din acest an să aibă loc în România, pentru că Sanctuarul ”Libearty”, un proiect pe care îl susţinem încă de acum 12 ani, este acum faimos în întreaga lume şi un adevărat model pentru toţi cei care doresc să se implice în salvarea animalelor. WAP sprijină şi alte astfel de proiecte. Ne ocupăm de controlul populaţiei de câini şi pisici de pe străzi în întreaga lume, avem grijă şi de un sanctuar similar celui din Zărneşti în Pakistan, pentru că acolo se organizează lupte între urşi şi câini”, afirmă Victor Watkins, expert în viaţa animalelor sălbatice şi un important susţinător a proiectului ”Libearty” din România.