Biroul Național al PLUS anunță că sunt necesare alegerile anticipate în situația în care Tăriceanu a decis să „divorțeze” de PSD.
„Luând în seamă degringolada actualei guvernări, Biroul Național al PLUS a reiterat necesitatea organizării unor alegeri anticipate. Membrii Biroului Național al PLUS consideră că situația catastrofală în care actuala guvernare a Coaliției PSD-ALDE a adus țara reclamă o relegitimare la urne a majorității.
Este nevoie de un guvern care să aibă susținere clară în Parlament, pe baza votului cetățenilor. România are nevoie de un proiect clar de guvernare, cu viziune pe termen lung. Falimentul statului ne arată că orice fel de improvizații și guvernări fără viziune dăunează interesului general.
Este nevoie de deplina înțelegere a rolului Alianței USR PLUS mai cu seamă în aceste momente critice pentru România”, a transmis PLUS.