Liderul deputaților PNL prezintă trei ipoteze pentru scoaterea României din criză

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a scris, pe Facebook, că soluțiile pentru ieșirea din criza politică sunt fie un vot pentru restructurare în Parlament sau fie un vot pentru moțiunea de cenzură.

“Demisia Vioricăi Dăncilă, vot pentru restructurare în Parlament sau vot pentru moțiunea de cenzură! Acestea sunt trei ipoteze pentru următoarea perioadă care să scoată România din criza creată de incompetență, populism și corupție.

Dacă România mai înseamnă ceva pentru doamna Dăncilă, ar trebui să-și înainteze demisia sau să vină de urgență în Parlament.

Cum Guvernarea PSD -ALDE a eșuat în toate domeniile, inclusiv în politică, soluția onestă și responsabilă o reprezintă moțiunea de cenzură, semnată și votată de minimum 234 de parlamentari, aspect deja perfect fezabil în actualul context.

Fuga de răspundere a doamnei Dăncilă într-un astfel de moment este la fel de condamnabilă ca și guvernarea împotriva românilor furnizată de PSD-ALDE.

Și ALDE și PSD și-au consumat orice resursă de credibilitate”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare