Liderul deputaţilor UDMR: Legea recursului compensatoriu trebuie abrogată, printr-o corectare în Parlament

Legea recursului compensatoriu trebuie abrogată, printr-o corectare în Parlament, a declarat luni liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, care susţine că decizia UDMR de a vota legea recursului compensatoriu nu a fost solid fundamentată.

  • El spune că documentul trebuie corectat acum în Parlament, pentru că procedurile sunt foarte înaintate.

”În Parlament, procedurile sunt foarte înaintate. Camera Deputaților, dacă adoptă un raport în Comisia Juridică, poate să intre în plen cu acest proiect de lege. De aceea, ar fi oportun să fie închisă această problematică în Parlament, pentru că sunt convins că dezbaterile ajută, dar semnalul dat de Guvern cred că e de înțeles, este nevoie să fie făcut un pas ferm în Parlament. Dacă asumarea răspunderii e oportună sau nu, sper să nu se ajungă acolo, pentru că Parlamentul trebuie să aibă capacitatea ca în situaţii care necesită decizii ferme într-un timp normal să poată să-şi ducă la bun sfârşit această responsabilitate.

Recursul compensatoriu în forma actuală trebuie abrogat, numai că dezbaterea care trebuie dusă la bun sfârşit este aceea că o simplă abrogare creează o lipsă de abordare juridică a problematicii totale şi intervenţia ministrului Justiţiei de săptămâna trecută a fost binevenită. Trebuie să vină din partea ministerului o strategie şi un text de lege care înlocuieşte actualul act normativ şi nu lasă un gol în procedurile juridice care privesc această speţă”, a declarat deputatul UDMR.

  • Atenționat că UDMR a votat alături de PSD și ALDE legea recursului compensatoriu, care a eliberat mai devreme zeci de mii de deținuți din închisori, Attila Korodi a susţinut că ”a fost o decizie care în analiza noastră de atunci nu a semnalat foarte multe hibe pe care le are această lege”.

”Dacă mă gândesc către trecut, da, nu a fost o decizie solid fundamentată și atunci trebuie să aducem corecturi, trebuie să fie corectată, printr-o înlocuire totală a procedurilor pe această speță”, a spus Korodi.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare