Liderul DUP din Irlanda de Nord anunţă un acord pentru revenirea la guvernare

Liderul Partidului Democratic Unionist (DUP) din Irlanda de Nord a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu executivul de la Londra asupra regulilor comerciale post-Brexit, ceea ce va permite revenirea acestei formaţiuni la guvernarea provinciei britanice, relatează Reuters, dpa şi AFP, citată de Agerpres.

DUP boicotează de aproape doi ani instituţiile locale din Irlanda de Nord pentru a protesta astfel contra consecinţelor Brexit-ului în această provincie, împiedicând în acest fel formarea unui guvern cu puteri împărţite între republicani şi unionişti, cum este prevăzut de Acordul din Vinerea Mare, ce a pus capăt în 1998 unui conflict civil de câteva decenii şi soldat cu mii de victime.

Negociat în acelaşi timp cu Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Protocolul nord-irlandez menţine de facto provincia Irlanda de Nord în interiorul pieţei unice europene. Documentul prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) ce ar ameninţa Acordul din Vinerea Mare, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

O revenire la guvernare a DUP, care este cel mai mare partid pro-britanic, deschide calea ieşirii dintr-o criză ce a creat o ameninţare existenţială pentru Acordul din Vinerea Mare şi totodată pune capăt unuia dintre cele mai dificile aspecte ale retragerii Regatului Unit din UE, notează Reuters.

„Conducerea partidului a aprobat propunerile pe care i le-am prezentat”, a declarat presei la primele ore ale zilei de marţi liderul DUP, Jeffrey Donaldson, după o şedinţă prelungită cu aleşi şi membri ai formaţiunii unioniste.

Pachetul de măsuri „oferă o bază pentru ca partidul nostru să numească membri în executivul nord-irlandez”, a adăugat el, subliniind că rezultatul votului a fost „foarte clar”.

Totuşi, notează dpa, sprijinul pentru acord nu este unanim în rândurile partidului şi mai mulţi înalţi responsabili ai acestuia continuă să i se opună ferm.

Circa 50 de protestatari se adunaseră mai devreme în faţa hotelului unde avea loc reuniunea, unii dintre ei purtând pancarte cu mesajul „Opriţi trădarea DUP!”.

Donaldson a mai indicat că propunerile sale, ale căror detalii vor fi făcute publice „la momentul potrivit” de Londra, vor elimina controalele la mărfurile care circulă în interiorul Regatului Unit şi rămân în Irlanda de Nord şi vor garanta accesul companiilor nord-irlandeze pe piaţa britanică.

Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris, a menţionat pe reţeaua X că formaţiunile îndreptăţite să guverneze în provincie se vor reuni mai târziu marţi şi şi-a exprimat speranţa că parlamentul nord-irlandez îşi va relua funcţionarea „cât mai curând posibil”.

La rândul său, Mary Lou McDonald, lidera Sinn Fein, formaţiune naţionalistă pro-irlandeză şi reprezentantă a comunităţii catolice, a apreciat că legislativul provincial s-ar putea reuni până pe 8 februarie.

Sinn Fein, ramura politică a fostei Armate Republicane Irlandeze (IRA), care susţine despărţirea de Regatul Unit şi formarea unei Irlande unite, a devenit majoritar în Irlanda de Nord după retragerea DUP, putându-şi asuma rolul de prim-ministru al provinciei.

La jumătatea lui ianuarie, zeci de mii de funcţionari din Irlanda de Nord au organizat o grevă masivă pentru salarii mai mari, exasperaţi de anii de paralizie politică ce afectează serviciile publice din provincie.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare