Liderul PSD despre anunţul lui Iohannis de redeschidere a pieţelor: Un gest sinistru pentru o scenă de prost gust

Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind redeschiderea pieţelor este un gest sinistru fîăcut doar ca să potă regiza o scenetă de prost gust, afirmă liderul PSD, Marcel Ciolacu.

“Iohannis mai avea puțin și dădea cu pălăria de pământ că PNL-ul va deschide piețele electoral fix înainte de alegeri. Așa cum au făcut și cu școlile. Și cu restaurantele. Le deschid în dispreț doar pentru a le închide iar! Iohannis uită voit că Orban a contestat (după aproape 20 de zile!!!) legea votată în Parlament prin care redeschideam piețele în siguranță. Un gest sinistru doar ca să poată regiza o scenetă de prost gust cu Iohannis spunând că n-a avut legea la promulgare, deși o primise încă din 12 noiembrie!
Dacă e făcut de PSD nu e bine, dacă e de la PNL – e minunat!”, a precizat Ciolacu pe Facebook.

El consider totodată că este vorba despre un gest cinic caracteristic liberalilor, o mare bătaie de joc pentru cei care au înghețat săptămâni în șir în frig pentru ca Iohannis să facă acum gesturi penibile în campanie.

“Și sunt sigur că românii au înțeles asta și nu mai înghit asemenea mizerii electorale! PS: Dacă tot e la Bacău și taie panglici la proiectele PSD, Iohannis să încerce să inaugureze și așa zisul spital modular pe care Orban a cheltuit 3 milioane de euro și care s-a dezumflat la prima ploaie!!!!”, a mai spus liderul PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare