Prioritatea echipei PSD este continuarea guvernării, afirmă preşedintele organizaţiei Gorj a partidului, senatorul Florin Cârciumaru.
„Prioritatea echipei PSD este continuarea guvernării şi implementarea programului de guvernare, iar astăzi am reușit să depășim situația de criză care a apărut in interiorul partidului si care punea in pericol aceste doua aspecte. Ca in oricare formațiune politică, întotdeauna vor exista dispute sau contradicții, însă acestea trebuie consumate în cadrul partidului, nu în spațiulpublic”, a arătat Cârciumaru într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, PSD nu trebuie să se abată de la drumul său pentru că milioane de români au crezut si cred în acest partid, iar aceștia nu trebuie dezamăgiți.
„De aceea, consider că , atât contestatarii domnului Dragnea, cât si ceilalți colegi de partid trebuie sa dea, in continuare, dovadă de înțelepciune si înțelegere pentru a evita o eventuală scindare a PSD. In anul Centenarului Marii Uniri, social-democrații trebuie sa arate o si mai mare unitate pentru că numai uniți putem continua guvernarea tarii si câștiga viitoarele alegeri. In această seara, prin cele 55 de voturi de încredere primite, Liviu Dragnea si echipa PSD au arătat ca sunt imbatabili si, totodată, sunt de neoprit pentru implementarea întregului program de guvernare.”, a subliniat preşedintele PSD Gorj.
https://www.facebook.com/florin.carciumaru.37/posts/274521876514275