Liderul PSD, Marcel Ciolacu, la Conferinţa la nivel înalt PES „With Courage. For Europe”, organizată la Berlin

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, şi Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD, vor participa vineri şi sâmbătă la Conferinţa la nivel înalt PES „With Courage. For Europe”, organizată la Berlin.

„Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, şi Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD, vor participa în perioada 25-26 iunie 2021 la Conferinţa la nivel înalt PES ‘With Courage. For Europe’, organizată la Berlin.

În marja Conferinţei au fost prevăzute şi o serie de întâlniri cu oficiali europeni. Astfel, vineri, începând cu ora 9,00, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va avea o întrevedere cu Michael Roth, ministru de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe german, de la ora 10,30 se va întâlni cu Iratxe Garcia Perez, preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), iar începând cu ora 11,30 preşedintele PSD va avea o întrevedere cu Udo Bullmann, europarlamentar şi membru al comitetului executiv al SPD responsabil pentru Uniunea Europeană. La ora 14,00 Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD, va participa la întâlnirea PES Presidency”, se precizează  într-un comunicat de presă al PSD.

Potrivit comunicatului, tot vineri, Marcel Ciolacu are prevăzute întrevederi cu Lia Quartapelle, deputat şi vicepreşedintele PD Italia, cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie, cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni şi cu Pedro Sanchez, premierul Spaniei.

Vineri, de la ora 19,00, Ciolacu şi Grindeanu vor participa la întâlnirea liderilor PES cu prim-miniştrii, comisarii şi liderii social democraţi.

„Sâmbătă, începând cu ora 9,30, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, şi Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD, vor participa la Conferinţa la nivel înalt PES ‘With Courage. For Europe’. Pe agenda preşedintelui PSD este prevăzută şi o întrevedere cu Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene”, mai menţionează comunicatul PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare