Liderul de sindicat al Poliției, despre plata orelor suplimentare: Unui poliţist cu 40 de ore suplimentare o să i plătească doar 10-15 ore, restul, muncă patriotică

Liderul de sindicat al polițiștilor, Dumitru Coarnă, a declarat marţi, că poliţiştii care lucrează 40 de ore suplimentare vor fi plătiți doar pentru 10-15 ore.

„Noi am venit aici (la comisia de Muncă – n.r.) pentru un motiv fundamental – să fim aşezaţi în grilă (de salarizare – n.r.), adică să ni se acorde salariul de bază din grila prevăzută în legea 153, pentru că noi suntem plătiţi pe un salariu de bază din 2009. Am rămas la fel, iar pe mult trâmbiţatul spor pentru muncă suplimentară l-au plafonat la 3%. În rest, şi-au bătut joc de noi (…) De exemplu, dacă o să avem un poliţist care are 40 de ore suplimentare, din cauza plafonului o să i plătească doar 10-15 ore. Restul la fel, muncă patriotică, lucrăm pentru domnul Solomon şi familia lui”, a declarat Dumitru Coarnă.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare