Liderul stângii radicale din Franța vrea să fie prim-ministru

Liderul partidului Franţa Nesupusă (La France Insoumise, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, clasat pe locul al treilea în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, a anunţat marţi că vizează postul de prim-ministru, indiferent de cine va fi ales duminică preşedinte al ţării, transmite AFP, arată Agerpres.

‘Le cer francezilor să mă aleagă prim-ministru’ votând pentru o ‘majoritate de Nesupuşi’ şi de ‘membri ai Uniunii Populare’ la alegerile legislative din iunie, a afirmat Mélenchon în primele sale declaraţii după seara zilei de 10 aprilie.

El a strâns 22% din sufragii în primul tur, plasându-se în urma preşedintelui în funcţie Emmanuel Macron şi a candidatei de extremă-dreaptă Marine Le Pen, care se vor confrunta în turul decisiv.

‘Voi fi prim-ministru, nu prin favoarea dlui Macron sau a dnei Le Pen, ci datorită francezilor care m-au ales’, a spus Mélenchon la postul BFMTV.

Apreciind că alegerile legislative din 12 şi 19 iunie vor constitui un ‘al treilea tur’, Mélenchon întinde o mână stângii, negocierile cu ecologiştii din EELV şi cu Partidul Comunist Francez fiind deja începute: ‘Îi chem pe toţi cei care vor să se alăture Uniunii Populare să vină alături de noi pentru această frumoasă bătălie’, a spus el.

O coabitare, ‘dacă ea nu îi convine preşedintelui, el poate să plece, eu nu voi pleca’, a afirmat liderul Franţei Nesupuse, spunând că vrea să fie ‘premier pentru a-şi aplica programul’.

Mélenchon a mai afirmat că nu are nicio preferinţă între a fi prim-ministru sub o preşedinţie Macron sau o preşedinţie Le Pen, dar a subliniat că ‘cei doi nu sunt de aceeaşi natură’. Imediat după primul tur, el îşi chemase alegătorii ‘să nu dea niciun vot dnei Le Pen’, fără însă a îndemna la un vot pentru Macron.

Potrivit lui Mélenchon, ‘chestiunea de a şti cine este preşedinte’ într-o coabitare nu este importantă, dat fiind că ‘prim-ministrul este acela care semnează decretele’.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare