Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a ajuns, vineri, la sediul PNL pentru a se întâlni cu premierul desemnat Nicolae Ciucă şi cu liderul PNL, Florin Cîţu, pentru a discuta despre formarea Guvernului, potrivit Agerpres.
„Cu gânduri bune am venit şi cu aşteptarea să facem Guvernul. Am o întâlnire cu preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi cu premierul desemnat”, a declarat Kelemen Hunor la intrarea în sediul PNL.
Nicolae Ciucă a fost desemnat, joi, de preşedintele Klaus Iohannis candidat pentru funcţia de prim-ministru.