Liderul USR București: STB are nevoie de reforme și restructurări

USR București atrage atenția că, potrivit legislației în vigoare este necesară asigurarea unui minim de 30% din transportul public pentru a furniza mobilitate oamenilor. Orice încălcare a legislației va avea consecințe penale și patrimoniale.

“STB are nevoie de reforme și restructurări. Fix ce a propus USR în tot statul român. Lucrul acesta este încă așteptat de bucureșteni. Sa tot dăm bani publici fără o perspectivă de reformă în aceste companii nu este o soluție viabilă. Și nu e o perspectiva pe care să o susținem. Numai atunci când vom înceta cu conducerea politizată a companiilor și a sindicatelor, vom avea servicii de calitate”, a declarat președintele USR București, Vlad Voiculescu.

USR București susține reforma întregii administrații bucureștene, inclusiv restructurarea companiei Societate de Transport București și spune că s-a ajuns în situația în care bucureștenii au de suferit din cauza iresponsabilității politice a partidelor vechi.

Formațiunea mai spune că „este absolut iresponsabil să șantajezi bucureștenii, să-i lași să înghețe în frig în stații pentru a puncta politic”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare