Liga Aleșilor Locali din PNL, convocată la finalul lunii în Poiana Brașov

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis miercuri convocarea Ligii Aleșilor Locali pentru data de 26 mai, care va avea loc în Poiana Brașov, cu participarea celor 1200 de primari liberali.

De asemenea, Consiliul Național al PNL a fost convocat pentru data de 27 mai, la Poiana Brașov, cu participarea a 1000 de delegați.

Cu ocazia Consiliului Național al PNL vor avea loc alegeri pentru funcțiile de secretar general al PNL, prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice și vicepreședinte în domeniul apărării și siguranței naționale. Candidaturile pentru aceste funcții se pot depune până pe data de 20 mai.

De asemenea, discuțiile din cadrul Biroului Politic Național al PNL au vizat implementarea PNRR, mai exact stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate de România, precum și creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene.

PNL consideră că implementarea investițiilor și reformelor din PNRR este prioritară și este nevoie de implicarea și mobilizarea tuturor pentru a accesa fondurile europene necesare dezvoltării României și depășirii situației economice dificile prin care trece întregul continent.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare