Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, candidată la parlamentare pe lista PNL Vâlcea, a declarat că învăţământul va rămâne o prioritate pentru ea, iar investiţiile în sistemul educaţional vor fi obiectivul principal al mandatului său în cazul în care va ajunge în Parlamentul României.
Intrată pe ultima sută de metri pe lista pentru Senat a PNL Vâlcea, prin decizie a Biroului Politic Naţional al partidului, Ligia Deca s-a aflat, marţi, la Râmnicu Vâlcea, la depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral Judeţean (BEJ).
„Judeţul Vâlcea este un judeţ cu un mare potenţial, este un judeţ cu tradiţie în învăţământ şi acest lucru cred că este reconfirmat de către profesiile primilor doi candidaţi de pe lista de Senat. Este clar că PNL preţuieşte şi susţine educaţia şi cercetarea. Avem o serie întreagă de argumente pentru a spune că PNL este partidul care a prioritizat cel mai mult educaţia în ultimii ani, cât a fost la guvernare. Vorbim despre cele mai mari investiţii în şcoli, în licee, în universităţi. Chiar în judeţul Vâlcea vorbim despre sume record, de peste 150 de milioane de lei. Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. fiecare şcoală are clase cu mobilier nou, laboratoare de informatică, laboratoare de ştiinţă, laboratoare inteligente, săli de sport dotate, vorbim despre microbuze noi care au fost distribuite, vorbim despre o serie întreagă de programe, cum este Programul naţional de reducere a abandonului şcolar şi despre investiţii în mediul universitar. Ne dorim foarte mult ca niciun copil să nu se mai piardă şi ca toţi tinerii să aibă argumente să rămână în judeţele României, să rămână în Vâlcea, pentru că, până la urmă, progresul economic şi social vine prin capitalul uman, iar aici cred că educaţia are un mare, mare rol”, a spus ministrul Educaţiei, după depunerea listelor la BEJ.
Ligia Deca a precizat, totodată, că îşi doreşte să continue investiţiile în şcolile din judeţ, iar printre proiectele pe care le are în plan ca senator de Vâlcea a menţionat dezvoltarea învăţământului tehnologic dual.
„Decizia cu privire la candidatura mea a fost luată în interiorul partidului şi cred că deciziile luate pentru reprezentarea cetăţenilor în Parlament, care s-au luat la nivelul Partidului Naţional Liberal, reprezintă interesul cetăţenilor şi al votanţilor noştri. (…) În primul rând, mi-aş dori să aducem ceea ce sistemul educaţional are nevoie în Vâlcea. Avem nevoie în primul rând ca toate şcolile, indiferent cât de apropiate sau îndepărtate sunt ele de centrele mari, de marile oraşe, să aibă dotări, să aibă profesori buni, să aibă mijloace de transport pentru naveta elevilor. În al doilea rând, cred este nevoie să întărim toate nivelurile educaţionale aici, inclusiv filiera de învăţământ tehnologic dual, tehnologic dual complet. Avem deja această rută introdusă prin noile legi ale învăţământului şi cred că este nevoie să înţelegem care sunt problemele cadrelor didactice şi ale personalului din învăţământ de aici şi să le adresăm cât mai bine prin legislaţia secundară. Am crescut deja salariile cadrelor didactice în ultimul an cu peste 50% şi trebuie să continuăm să arătăm respect carierei didactice, pentru că profesorii sunt printre cei care creionează viitorul naţiunii. România a fost şi este o ţară extrem de educată. Avem nevoie să investim în continuare în educaţie şi să-i preţuim pe cei care sunt zi de zi în şcoală, în licee, în universităţi”, a spus ministrul Educaţiei.
Ligia Deca deschide lista PNL Vâlcea pentru Senat, pe locul al doilea fiind fostul preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, inginer-cercetător Gheorghe Ioniţă.
La Camera Deputaţilor, lista liberalilor vâlceni este deschisă de liderul organizaţiei judeţene, Cristian Buican, care candidează pentru al cincilea mandat de deputat, urmat de deputatul Laurenţiu Cazan, iniţial propus primul pe lista pentru Senat, Marian Lazăr, fost deputat USR, Ovidiu Popa, consilier judeţean, Cristian Simoiu şi de Gabriela Ioana Cercel, de la organizaţia de tineret a PNL Vâlcea.
„Ne prezentăm astăzi în faţa electoratului cu o listă de oameni care au pe-o parte experienţa necesară de a reprezenta în Parlament cetăţenii din judeţul Vâlcea, dar şi cu tineri, profesionişti de mare perspectivă. Sunt convins că cetăţenii judeţului Vâlcea vor acorda încrederea celor care doresc să pună judeţul Vâlcea pe harta economică a României şi a Europei”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea.
Obiectivul liberalilor vâlceni pentru alegerile parlamentare este, după cum a precizat conducerea filialei judeţene, de a obţine cel puţin două mandate de deputat şi unul de senator.
Sursa: AGERPRES